de Andrei Goția
Cineva îmi atrăgea de curând atenția asupra felului în care ne referim la cineva de o bunătate deosebită ca fiind „pâinea lui Dumnezeu”. Dar despre ce pâine e vorba? În română, „pâine” vine din latinescul panis, iar una din cererile din rugăciunea „Tatăl nostru” în latină sună panem nostrum cottidianum da nobis hodie („Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi”). Atunci când îi hrănim pe alții, ne arătăm ca fii ai Tatălui Care ne hrănește. Dar înainte de a merge mai departe, câteva cuvinte despre această zi.
În 15 mai 1954, prima Zi a latinității, a fost înființată prin Tratatul de la Madrid Uniunea Latină. Această organizaţie reunea treizeci şi şapte de state cu limbă şi cultură de origine latină, printre care şi România. Scopul principal al acestui organism era de a promova moştenirea culturală a ţărilor latine, fie prin organizarea de manifestări culturale, fie prin concursuri de limbi romanice ori prin proiecte care vizează terminologia ştiinţifică şi tehnică în limbile neolatine. Ţara noastră era demn reprezentată în Uniunea latină, căci una din limbile oficiale ale organizaţiei, alături de franceză, italiană, portugheză, spaniolă şi catalană, era româna.
Conducătorii romani care și-au dat seama că pot obține ușor susținerea poporului dacă-i hrănesc și-i distrează, sunt dați în vileag de poetul Iuvenal în Satira a X-a care le denunță strategia cu o expresie devenită proverbială: panem et circenses („pâine și jocuri de circ”).
Pentru evrei, mila Tatălui față de poporul Său aflat în deșert s-a manifestat și când le-a trimis mană din cer (vezi Ex 16), de unde expresia „mană cerească”, pentru a denumi un dar neașteptat. Isus Se arată Fiu al Tatălui când hrănește miile de oameni veniți să-L asculte (vezi Io 6, 1-15).
Dar Isus a venit să ofere mult mai mult decât hrana trupului. Referindu-se la darul manei, al cărui autor este Tatăl, Isus le explică ascultătorilor că adevărata pâine care dă viață lumii vine din cer (vezi Io 6, 33). Când i se cere această pâine „pentru totdeauna”, Isus vorbește fără ocol: „Eu sunt pâinea vieții (Lat. panis vitae)” (Io 6:35).
Iar această Pâine ne este dată când preotul rostește, după Isus, „Luați, mâncați, acesta este trupul meu” (Mt 26, 26). La acest moment sublim al Împărtășaniei se referă Sf. Toma de Aquino în strofa a șasea a unuia din imnurile sale euharistice, intitulat Sacris sollemniis. Această strofă a fost adesea pusă pe muzică și interpretată de mai toți marii tenori. Ea începe așa: Panis angelicus/ fit panis hominum („Pâinea îngerească/ devine pâinea oamenilor”). Isus nu S-a întrupat pentru îngeri, ci pentru noi oamenii, cum mărturisim în Crez, dar adjectivul angelicus este folosit aici pentru a indica înălțimea și adâncimea de necuprins a tainei Întrupării, de care îngerii sunt mai apropiați decât oamenii.
Strofa Aquinatului se încheie cu aceste cuvinte: Manducat Dominum/ pauper, servus et humilis („Îl mănâncă pe Domnul/ săracul, servul și umilul”). Nu este bunătate mai mare decât ca Isus Dumnezeu să ni Se dea nouă, păcătoșilor, pentru a ne altoi în viața Sa fără de moarte. Aceasta este pâinea lui Dumnezeu din care suntem chemați să ne împărtășim, pentru a ne putea da apoi și noi, la rându-ne, celor în nevoie, înfometați de hrana trupului, dar mai ales de El, de iubirea Lui!